Iazul Bozânta și proiectele sale
Iazul Bozânta este cel mai famat depozit de deșeuri miniere, alături de Iazul Central. Nocivitatea acestui iaz este dată de amplasament (în proximitatea zonelor de locuit), prin praful sclerozant antrenat, apele toxice care se deversează în rețeaua hidrografică și sunt transportate pe distanțe mari. Însă, cea mai nocivă situație o reprezintă neputința de a-l securiza ori valorifica, mai ales în contextul actual al crizei metalelor și mineralelor.
Primul demers îl reprezintă analiza posibilităților de valorificare și ulterior închiderea, dacă se dovedește că nu este fezabilă valorificarea. În legislația minieră nu există conceptul de deșeu minier, doar produs rezidual minier. Dacă acest produs nu este păstrat corespunzător, el este un deșeu toxic pentru mediu și sănătatea populației, așa cum este Iazul Bozânta.
Trecând peste lipsa acestei abordări – valorificare vs. închidere, rămâne revoltător modul în care a fost întocmit proiectul închiderii, care este rostogolit de foarte mulți ani și fără să se ajungă la un rezultat. Proiectul nu respectă prevederile principiilor din normativul tehnic1, nu analizează experiența tristă a modului în care au fost închise celelalte iazuri din județ sau din țară, nu învățăm nimic – nici din greșeli și nici din reguli. La aceste construcții trebuie studiată stabilitatea fizică și stabilitatea chimică. Pentru stabilitatea chimică nu s-a realizat impermeabilizarea, fapt ce duce la scurgeri de ape acide încărcate în metale grele. În mod surprinzător, autoritățile nu sancționează aceste surse de poluare, deși au trecut prin proiectare, aprobare/ expertizare și construcție/ recepție. În România mai sunt câteva activități miniere / în așteptare sau alte activități de producție care dacă nu respectă condițiile din alt normativ2 sunt aspru sancționate. Acest normativ are reguli foarte stricte care se aplică doar unora – pentru unii mumă iar pentru alții ciumă. Acest paradox este inexplicabil și devine mai scandalos prin continuarea acestor abordări în noul proiect de închidere a Iazului Bozânta. Impermeabilizarea propusă de proiect este parțială, doar cu o singură soluție tehnică, ignorându-se posibilitatea de a utiliza geomembrană, care culmea, se fabrică în Baia Mare. Amplasarea de sol pe un material granular fin cu o pantă de 18° și ulterior vegetație forestieră este zadarnică. Cea mai intrigantă soluție din proiect o reprezintă depozitarea unei cantități impresionante de piatră de carieră, numită de proiectanți anrocamente (termen neadecvat, poate piatră spartă în mai multe sorturi...). La pagina 17 din proiect regăsim că pentru „asecarea apei de pe plaja iazului..... anrocamente adiționale” un volum de 325 500 mc, iar la pagina 28 „construcția canalelor colectoare .... anrocamente” un volum de 380 217 mc. Însumând aceste volume se obține 707 717 mc. Dacă înmulțim cu densitatea afânată a rocii, obținem 1 200 000 tone, o producție impresionantă pentru carierele din zonă sau o masă, respectiv greutate care va apăsa pe zona centrală a iazului, unde se află argilă / argilă prăfoasă saturată (cu umiditate maximă), care riscă să se comporte similar cu un tub de pastă de dinți peste care se așază o greutate mare.
Ce putem face cu acest volum de piatră de carieră?: infrastructura unui drum cu lățimea de 7 m cu un strat de 0,3 m pe o lungime de 336 km sau cu un strat de 1 m pe o lungime de 100,8 km. În plus, pentru a aduce 1 200 000 tone de anrocamente, este nevoie de 60 000 curse cu câte 20 tone pe camion, (termen de execuție 2 ani) pe „rețeaua complexă de drumuri” din zonă. În Baia Mare abia intrăm și ieșim cu mașina în orele de vârf, iar dacă mai adăugăm această problemă suplimentată cu alte materiale pentru închiderea iazului, intrăm într-un blocaj. Acest iaz trebuia geometrizat corespunzător și găsite alte soluții pentru a da o formă de dom sau o altă geometrie.
Aceste elucubrații din proiect/ proiecte ne duc la costuri foarte mari – zeci de milioane de euro, dar mai grav este că nu facem ce trebuie și nu ajungem la niciun rezultat. Se pare că nu putem, nu ne duce capul, deși avem numeroase poziții pe toate rețelele sociale ale politicienilor noștri cu promisiuni de rezolvare. Oare ei și consultanții lor nu înțeleg? Se pare că nu înțeleg și atunci rămâne valabil ce a scris Eminescu „Vai de biet român săracul,/ Îndărăt tot dă ca racul,”.
Ianuarie 2025