Invadarea cu arii protejate

În ultima perioadă ne-am trezit invadați de arii naturale protejate fără un studiu al impactului economic, mai ales în contextul actual al României. Dorim să protejăm mediul, întreg teritoriul României să fie o arie protejată, însă fără dezvoltare economică toate demersurile sunt zadarnice. Analizând rațional şi nu emoțional realitatea, constatăm o serie de inadvertențe, abateri de la legi şi constituție (privind dreptul de proprietate), atitudinea custozilor sau modul în care au în grijă aceste perimetre, trasarea arbitrară a limitelor, conținutul planurilor de management etc. Toate acestea provoacă din partea celor vizați (adică a proprietarilor de teren, întreprinzătorilor, administratorilor) nemulțumiri sau revolte atunci când trebuie să întreprindă o activitate. Nu se naște această revoltă pentru că nu-şi doresc să respecte mediul, ci pentru că se lovesc de o barieră birocratică care necesită timp şi bani, cu proceduri absurde, în contrast cu realitatea din teren. Cunoscând tradiția strămoșească, mulți localnici constată că ce s-a făcut dintotdeauna, acum este dăunător. Vizitând ariile protejate, e ușor să vezi ipocrizia celor care le gestionează sau le-au constituit prin: defrișări de păduri (legale şi ilegale – greu de delimitat una de alta); exploatări ilegale de resurse minerale; depozitare necontrolată de deşeuri menajere, sau mai grav, arderea acestora; depozite necontrolate de deşeuri industriale inclusiv azbest; drumuri neamenajate care se multiplică în funcție de starea sau configurația terenului, etc.

Studiind mai atent modul de delimitare a ariilor, se remarcă faptul că acestea au intrat în perimetre miniere care nu sunt închise corespunzător, nu sunt puse în siguranță (atât la suprafață cât şi în subteran), cu un impact major asupra mediului printr-un fenomen extrem de grav – drenajul acid. Aceste perimetre miniere necesită intervenție urgentă şi de amploare, sau continuarea exploatării. Introducerea perimetrelor miniere în arii protejate arată ignoranța (alături de ipocrizie) a celor care au desemnat şi aprobat (denumite autorități competente – în dezacord cu opinia noastră privind competența sau autoritatea).

Proprietarii terenurilor aflate în arii protejate au aflat restrictiile legate de acțiunile pe care doreau să le întreprindă doar atunci când au fost nevoiţi să obţină aprobări. În mod firesc, legea prin text şi spiritul ei trebuie să te înștiințeze, să-ți ceară acordul, să-ți ofere alternative sau alte facilități atunci când îți limitează niște drepturi. Prin interacțiunea noastră cu foarte multe persoane fizice sau juridice, am constatat aceste aspecte care ajung în zona absurdului a modului în care se înțelege dezvoltarea unei civilizații şi nevoia de protecție a mediului.

Fără o dezvoltare economică şi socială (stoparea pribegiei) nu facem educație, fără de care nu vom proteja mediul. De asemenea, lipsa de încredere a populației în autorități, generată de modul discreționar de acțiune, nu va permite relații bazate pe încredere şi dezvoltarea unei conștiințe colective de respectare a naturii.

22 Iulie 2021