Dezvoltarea civilizațiilor presupune consumul de resurse minerale în cantități importante. Crezul că pot fi exploatate în „curtea altora” este cât se poate de păgubos. Europa și România și-au dezvoltat în ultimele decenii o filozofie prin care au impus un șir de restricții în privința exploatării resurselor. Piața resurselor s-a schimbat considerabil, fiind demontat conceptul că doar lumea a treia trebuie să exploateze. Prin înțelegerea mizei de către unele puteri care au reușit să controloze potențialul resurselor minerale, s-a ajuns în situația în care Europa riscă să piardă din rolul pe care îl are. Loviturile de stat din Africa au afectat în special Franța, țara care a propovăduit libertatea și ecologismul. Impunerea extinderii ariilor protejate fără prea mult discernământ, restricții de mediu și dezvoltarea conceptelor ONG-iste, care de multe ori „nu se știe de unde vin”, au condus la o situație critică în alimentarea cu resurse, în special cele energetice, metalele din noile tehnologii sau a oțelurilor și materialelor de construcții. Comunitatea Europeană s-a dezvoltat pe necesarul de cărbune și oțel, având denumirea inițială de Comunitatea Cărbunelui și Oțelului (CECO), fondată în 1951 prin Tratatul de la Paris, care includea Franța, Germania de Vest, Italia, Belgia, Luxemburg și Olanda. În ultima perioadă această comunitate a crezut că nu mai este nevoie de dezvoltarea exploatării resurselor, însă s-a grăbit cu progresul, fără să-i înțeleagă limitele. România poate deveni o sursă de resurse minerale datorită potențialului de care dispune și nevoilor de aprovizionare, atât pentru ea cât și pentru Europa. Semnalele de alarmă sunt trase de mult, însă cei care conduc nu înțeleg aceste nevoi și nici pericolele la care ne expunem. În România, încă mai sunt persoane (fizice/ juridice) care doresc și pot să se implice în exploatarea resurselor, dar degringolada legislativă și incompetența din autoritățile competente reprezintă o frână care funcționează bine. Prin întocmirea unei scheme logice a structurii documentațiilor necesare de aprobat (avize și autorizații) constatăm un hățiș care devine din ce în ce mai greu de străbătut. Aceste demersuri contravin în mod flagrant cu principiul fundamental al Legii minelor, care precizează că statul stimulează valorificarea resurselor minerale și încurajează prin facilități de ordin fiscal și administrativ investițiile în domeniul minier. O analiză a etapelor de obținere a avizelor și autorizațiilor arată celor cu mintea limpede că s-a ajuns la o situație greu de explicat. Primele victime sunt operatorii economici, urmați de consumatorii buimăciți de prețurile materialelor, construcțiilor, de slaba calitate a produselor de care au nevoie, sau mai rău, de penuria acestora.

Războaiele consumă cantități enorme de resurse, așa cum vedem la cel din Ucraina sau Gaza. Aceste resurse trebuie completate în viitor. Toate aceste nevoi se vor accentua și mai mult. Neînțelegerea acestui context va accentua criza economică, socială, de mediu. Apelul către cei care iau deciziile în acest sens este ferm și considerăm că este necesară implicarea cât mai multor persoane pentru a trezi o conștiință colectivă. Dorim să ne dezvoltăm pe principii durabile, să respectăm mediul și reiterăm din nou că sărăcia duce la lipsa educației, iar fără aceasta, nu vom proteja nici o arie în care trăim sau vrem să o vizităm. Ecologia este apanajul celor educați și cu un anumit nivel de bunăstare. Curentele ecologiste vin din țările bogate, iar conștiința lor se reflectă din bunăstare, în timp ce țările sărace luptă pentru supraviețuire. Ignoranța și ipocrizia celor sătui și îmbuibați, fac să nu vadă că și în Europa, și mai ales în România, sunt oaze în care oamenii se încălzesc prin arderea deșeurilor, consumă alimente infestate, apă care nu respectă normele de potabilitate, aer toxic, chiar și unde lipsește industria etc. Toate acestea ne determină să fim cât mai implicați pentru a evita repetarea istoriei. Soluția este atât la societatea civilă cât și la politic. Politicul nu poate fi mișcat dacă nu este tras de mânecă de cei cărora le-au cerut votul, iar autoritățile de control trebuie să-și înțeleagă rolul în evoluția societății.

Datele prezentate în figurile de mai jos ne arată importanța resurselor, jucătorii principali și volatilitatea pieței, influențată de aceștia. Rusia este un jucător important pe această piață și cu influențe în controlul altor producători (în special în Africa prin noile lovituri de stat). Pentru renunțarea la alimentarea directă din Rusia este necesară o strategie a Europei de înlocuire a acestor aprovizionări. Exemplele de schimbări cu impact sunt numeroase: pierderea capacităților de producție a Ucrainei, incertitudinile din Africa (aprovizionarea cu uraniu a Franței din Niger, cu mangan din Gabon prin compania Eramet). Eramet este o societate minieră și metalurgică franceză cu o cifră de afaceri de 5,014 miliarde euro în 2022. Manganul extras din mina Moanda din Gabon reprezintă 63% din cifra de afaceri, iar nichelul reprezintă 28% din cifra de afaceri, extras din 5 mine din Noua Caledonie, unde se află între 20 și 30% din rezerva mondială. Indonezia, cel mai mare productător de nichel a impus un embargou în 2020 pentru exportul de minereu brut și a încurajat investițiile în capacități de transformare locală, în 2022 PIB-ul său a crescut cu 5% ca urmare a acestei decizii. Eramet exploatează în Indonezia din 2020 la Weda Bay, cea mai mare mină de nichel din lume, în parteneriat cu cel mai mare producător mondial – compania chineză Tsingshan. Acest proiect a fost o adevărată epopee – o mină și o uzină în 2 ani. Indonezia în 2020 a creat 2 mari parcuri industriale pentru producția de oțel inoxidabil, baterii electrice și automobile. Indonezia este în principal exportator de resurse minerale, cafea, cacao etc. și importator de echipamente și mașini, produse chimice etc., dar cu o balanță comercială excedentară și cu o creștere a PIB-ului, fapt ce arată că ipotezele se schimbă. Turismul este important (cu renumitul Bali), cu o bogată biodiversitate, însă au și o strategie curajoasă de dezvoltare a mineritului și metalurgiei, care aparent sunt contradictorii. Economia acestei țări este în transformare pentru a schimba raportul între gulerele albastre și gulerele albe. Acesta nu este un caz izolat.

Europa este un jucător mărunt în privința resurselor minerale și încă nu-și dezvoltă strategii și legi prin care să-și încurajeze acest rol.

România are acțiuni în acest domeniu mai degrabă negative:

-vinde materie primă – resurse de cupru, aur, argint și alte metale;

- introduce în arii protejate perimetre miniere cu rezerve importante;

- distruge știința și arta minieră milenară;

- documentațiile tehnice privind resursele sunt în depozite „misterioase”;

- incertitudinile legate de valabilitatea și rolul licențelor de explorare sau exploatare;

- păstrarea în insolvență a unor companii miniere;

- vandalizarea/ înstrăinarea companiilor miniere, de prospecțiuni și explorări (IPEG), carierele de roci utile (unele cedate pe „bani mărunți”), fabricile de ciment cu carierele aferente etc;

Un exemplu în ceea ce privește miza resurselor și modul de gestionare al acestora este cel din Noua Caledonie, unde în mai 2024 au avut loc revolte cu 7 morți și distrugeri materiale importante. Interesele privind exploatarea nichelului sunt mari. În același timp, dacă se analizează harta exploatărilor din insulă, se constată amploarea impactului de mediu, chiar dacă a fost sub „umbrela” Franței (Noua Caledonie este un arhipelag în vestul Oceanului Pacific cu un statut particular privind independența sau menținerea în cadrul republicii franceze). Este ușor de remarcat un dublu standard în privința politicilor de mediu din Europa și în altă parte de unde ne aducem resursele. Întrebarea pertinentă este dacă în Franța ar fi un asemenea fenomen, cum ar fi tratat de ecologiștii europeni? Dar dacă este în altă parte, nu ne pasă?, poate consumăm pește sau fructe de mare aduse din aceste zone, iar noi știm că sunt de la ocean (Pacific, Atlantic etc.). Paragraf adăugat în Mai 2024

Europa trebuie să țină cont că cei care azi produc materiile prime minerale pentru noi, se pot întreba într-o zi de ce trebuie să-și „deranjeze” mediul lor, iar dacă o fac, prețul să fie unul pe măsură. Un exemplu local este cel al județului Maramureș, care plătește azi un mare tribut pentru propriile deșeuri menajere din cauza unei filosofii ipocrite.

Nu dorim să accentuăm nemulțumirile din societate, însă vrem să provocăm la reflexie și analiză pe decidenți și activiști.

Decembrie 2023

26 Decembrie 2023