Din cele mai vechi timpuri au fost conducători care au încurajat sau impus ca medicii să dezvolte tehnici, metode, mod de viață, alimentare cu apă etc, de prevenție pentru sănătatea publică şi pe plan secund era tratamentul. Împărații Chinei erau renumiți pentru nivelul de exigență față de medici, care trebuiau să se îngrijească de sănătate prin prevenire şi ulterior tratare. De la grecii antici, urmați de romani au rămas numeroase documente prin care medicii erau preocupați de sănătatea soldaților, care deși duceau o viață cu rigorile antrenamentelor şi războaielor, aveau o speranță de viață mai mare decât restul populației. Nu dorim să prezentăm o istorie a medicinii, nu este competența noastră, însă ne revoltă maniera în care ne este tratată grija față de sănătatea publică prin ignorarea şi nepăsarea celor care sunt în structuri denumite autorități competente. Literatura de specialitate din istoria medicinii abundă în exemple de preocupări extrem de diverse pentru modul de viață care să determine o sănătate cât mai bună, exceptând perioadele de tip ev mediu întunecat sau colonizări brutale, dictaturi nemiloase etc.
Poluarea cu noxe generată de activitățile din ultima perioadă a condus la un nivel de toxicitate care pune în pericol sănătatea populației, fără ca aceasta să poată controla sau să se ferească de acest flagel. România a ajuns într-o situație bizară prin reducerea dramatică a industriei considerată poluatoare, însă gradul de expunere la poluanți a luat o altă turnură. Medicina de prevenție, diagnostic şi tratare a evoluat continuu, dar statistica privind starea de sănătate este alarmantă. Dorim să punctăm câteva aspecte legate de acest subiect din analiza şi implicarea noastră din domeniul protecției mediului. Considerăm că responsabilitatea stării de fapt în care ne aflăm este atât a autorităților cât şi a unei părți a populației care se află într-o gravă ignoranță, de care este vinovată școala, mass-media, lipsa de informare, adică educația. Asistarea la numeroase acțiuni din partea unor persoane ne-a produs revoltă şi indignare, prin faptele incompatibile cu timpurile de azi, considerate cu un nivel ridicat de evoluție a civilizației. Suntem deja obișnuiți cu imaginile cantităților de deşeuri de pe cursurile de apă la debite mai mari (când au loc precipitații) sau la plimbările din natură. Revolta se amplifică când asiști sau trebuie să inspiri noxele de la arderile necontrolate de deşeuri, pârjolurile din fiecare primăvară sau toamnă pe motivul curățeniei, condusul autoturismelor neîntreținute şi în cea mai mare parte în mod agresiv, recuperarea de metale prin arderea plasticului sau cauciucului, încălzirea cu deşeuri etc. O povestire este relevantă pentru astfel de fapte: într-o vizită la țară -zonă îndepărtată de orice industrie, trebuia să inspiri aerul poluat de arderea deșeurilor menajere (plastic, cauciuc, textile şi materie organică) la temperaturi scăzute (ardere cu eliberare maximă de poluanți). Prin luarea unei atitudini față de persoana care a aprins, aceasta dă răspunsul potrivit educației – lasă că nu o să te strici (fiindu-i cunoscută metoda de conservare a cărnii şi slăninii). După câțiva ani aflăm că persoana cu conservarea, suferă de un cancer avansat al întregului sistem respirator. Întrebarea este – cine-i vinovatul, statul sau omul, România educată sau lipsa de autoritate a autorităților competente. În plimbarea pe un drum național vezi contrastul dintr-o firmă cu pretenții la educație şi aplecare spre artă, cu patron invitat la emisiunea Profesioniștii de la televiziunea națională, unde în ogradă şi alăturat se află acoperișurile (construcțiile vechilor grajduri) cu azbest aflate în stare avansată de degradare cu eliberare de praf toxic. Acest exemplu este uimitor prin faptul că persoane cu potențial financiar, cu o anumită educație, mai păstrează în jurul său materiale care de mult timp au panicat lumea civilizată, datorită riscului pentru sănătatea populației. Cele două situații aflate aparent pe extremele educaționale reflectă starea în care ne regăsim privind ignorarea regulilor de bună practică. Cazurile în care se ard deşeuri în curțile firmelor, instituțiilor, persoane fizice, pe terenuri publice sau private sunt numeroase şi cu un puternic impact de mediu, deși există o legislație în acest domeniu. Reiterăm o precizare din alt material, că arderea la temperaturi scăzute eliberează o cantitate de gaze toxice mult mai mare decât o ardere controlată la temperaturi mari. Opoziția față de arderea cărbunelui în termocentrale este foarte mare, însă față de aceste practici pare a fi tolerantă. În ultimele decenii au fost dezvoltate tehnici de control al arderii cărbunilor prin care s-a diminuat semnificativ poluarea: amestecul cu calcar sau pulverizarea varului în coșul de fum, pentru a forma gips (sulfat de calciu) prin reacția oxizilor de sulf cu oxidul de calciu; filtre; captarea şi lichefierea dioxidului de carbon etc. Cu toate aceste tehnologii prin care se controlează arderea, oprirea termocentralelor pe cărbune în România a devenit o realitate care nu poate fi pusă în balanța analizei de risc cu arderile necontrolate de deşeuri pentru a curăţa sau încălzi, inclusiv în centrale prin gazeificare (instalații puse pe piaţă în mod foarte bizar). Dacă ai neșansa ca vecinul să dețină o astfel de instalație, te regăsești în perioada industrială unde se ardea cărbunele lângă tine.
În cazul orașului Baia Mare şi a altor localități, la arderile necontrolate/gaze de eșapament se adaugă prezența depozitelor de deşeuri din care se antrenează praf toxic/ape poluate şi acoperișuri cu azbest pentru a forma un cocktail toxic pentru sănătate. Un alt aspect de neînțeles în campania împotriva motoarelor cu ardere internă şi norme cât mai restrictive privind noxele, este dat de permiterea circulației autoturismelor cu eliminarea unor cantități mari de noxe datorat mai degrabă modului de întreținere şi condus, decât vechimii motorului sau numărului kilometrilor parcurși.
Dacă persoanele ignorante nu înțeleg riscurile pentru mediu şi sănătate publică, atunci autoritățile competente trebuie să-şi exercite atribuțiile, iar cei implicați în rolul educativ să devină mai activi. Remarcăm faptul că în România, în ultima perioadă a existat un activism pentru protecția mediului, dar fără efecte. Acest activism a fost dirijat pentru acțiuni care au condus la înrăutățirea bunăstării (mișcările prin care s-au blocat investiții), cu consecințe asupra sănătății.
3 Februarie 2023