Ecologismul irațioanal

Omul a trebuit dintotdeauna și cu atât mai mult în prezent să păstreze un echilibru între nevoia/ dorința de dezvoltare și impactul asupra naturii. Când se supraexploatează resursele naturale, se produce un dezechilibru care duce la colapsul civilizației respective. Istoria a dovedit aceste aspecte prin numeroase situații în care civilizații au dispărut sau au fost diminuate, fie prin gestionarea incorectă a resurselor, fie datorită unor schimbări climatice sau conflicte.

În prezent, Europa și cu atât mai mult România s-au trezit într-un impas privind resursele energetice și metalifere, fiind puternic dependente de alții. Acești furnizori de materie primă sau produse semifinite/finite pot deveni atât de puternici și cu scopuri malefice încât pun în pericol întreaga teorie ecologistă  care presupune că nu mai producem noi din cauza impactului de mediu și că e mai bine să producă alții, fără o conștientizare a impactului global. Este o ipocrizie să lași să producă alții cu impact mare de mediu și să te folosești de produsele lor, în loc să perfecționezi tehnologii prin care sa-ți asiguri necesarul energetic și de materii prime.

În ultima perioadă a fost un curent vehement în România împotriva exploatării/ procesării resurselor minerale şi industriilor prelucrătoare, sub pretextul nerentabilității sau impactului de mediu, fără să înțelegem pericolul dependenței de alții. Această lipsă de viziune a fost puternic propagată cu succes, inclusiv în țări europene cu pretenții de educație și viziune (dar la o scară mai mică).

Considerăm că oprirea unei capacități de producție este o greșeală în lipsa unei alternative care să-și dovedească fiabilitatea.

Progresul înseamnă căutarea și dezvoltarea continuă a tehnologiilor mai bune, care să le înlocuiască pe cele vechi.

Dacă analizăm pertinent impactul de mediu al câtorva termocentrale pe cărbune (care ar fi trebuit să funcționeze corect – cu filtre, captare de CO2 etc) cu cel generat de manifestări de trupe, război cu utilizarea unor cantităţi enorme de explozivi, incendii, tancuri şi camioane cu funţionare care emit cantităţi mari de noxe etc, aproape de noi, totul devine un non-sens.

Dacă motorul economiei europene a aplecat capul în fața unui despot care deține resurse, atunci există mari fisuri în strategiile de dezvoltare. Europa a recunoscut prin câţiva analişti, încă din 2009, rolul exploatării materiilor prime minerale în dezvolarea Comunităţii, printr-un raport privind industria minieră neenergetică din Europa (Jurnalul Oficial al U.E. 2009/C27/19 – Avizul Comitetului Economic şi Social al Europei). Prin acest document se recunoaşte capacitatea limitată de asigurare cu minerale metalice prin extracţia indigenă. De asemenea se prevedea că siguranţa aprovizionării industriilor europene poate fi îmbunătăţită prin investiţii substanţiale în sectorul minier al noilor state membre cu potenţial geologic. Cu toate acestea, Europa nu a intreprins acţini concrete de dezvoltare (cu excepţia ţărilor nordice şi câteva regiuni care au înţeles miza) a capacităţilor de extracţie, procesare şi prelucrare finală a resurselor minerale de care are nevoie, bazându-se pe alţii. România a rămas repetentă la toate oportunităţile de dezvoltare a acestui sector, în special pentru metalele preţioase, metale rare, pamânturi rare, cupru etc, chiar dacă previziunile erau evidente.

Înainte de a fi ecologist irațional, e necesară o analiză a risipei, în special în țările dezvoltate.

Pentru cei împotriva tehnologiei există o soluţie. Există comunităţi Amish care trăiesc ca acum sute de ani, le recomandăm o încercare, poate se dezvoltă acest mod de viaţă.