Exploatarea perimetrelor închise

EXPLOATAREA PERIMETRELOR CU IMPACT DE MEDIU – SOLUȚIA REZONABILĂ

Zăcămintele de sulfuri polimetalice se află în cea mai mare parte în zone muntoase și au fost deschise pe verticală față de un nivel de bază. Filoanele pot fi delimitate pe verticală în două zone: zona de oxidaţie în care au avut loc reacţii de oxidare a sulfurilor în perioade lungi de timp (milioane de ani) şi zona de stabilitate a sulfurilor, unde nu au avut loc aceste reacții, datorită lipsei oxigenului.

Intervenția omului în acest echilibru realizat în timp geologic a generat o accelerare a fenomenului de oxidare, care conduce la drenajul acid (apele de mină). Acest fenomen se produce atât în zonele de exploatare cât şi în zonele de depozitare. În orice locaţie unde există cei doi factori (sulfuri şi apă cu oxigen liber) se vor produce reacţii de oxidare. În minele închise se vor delimita două zone:  de exploatare sub nivelul de bază şi deasupra acestuia. Apa din precipitaţii va pătrunde în spaţiile exploatate şi va produce reacţiile de oxidare, generând apele de mină care se vor evacua direct în natură prin galerii, iar o parte se vor acumula în subteran. Când apa acumulată în spaţiile de sub orizontul de bază atinge nivelul acestuia, se vor evacua în mediu cu toată încărcătura de metale grele.

O problemă specifică mineritului nostru a fost faptul că în spațiile subterane au rămas cantități importante de sulfuri, care acum sunt foarte reactive şi devin un pericol pentru mediu. Aceste aspecte nu au fost luate în considerare atunci când s-a pus problema închiderii minelor. Soluția tehnică necesară era recuperarea unei cantități cât mai mari de sulfuri şi rambleierea cu minerale cu rol de tamponare.

În situația dată, pentru multe perimetre miniere nivelul de reactivitate este extrem, iar soluția construirii stațiilor de epurare devine problematică din mai multe motive: debitele de apă şi încărcătura de metale este foarte mare, namolul toxic trebuie depozitat în condiţii speciale prevăzute în Normativ [1 – ORDIN nr. 757 din 26 noiembrie 2004 pentru aprobarea Normativului tehnic privind depozitarea deseurilor.] (în prezent nu suntem capabili să depozităm deşeurile menajere care nu sunt deşeuri toxice), riscul frecvent de debuşări intempestive de apă cu precipitatul acumulat de-a lungul galeriilor (debite şi viteze incontrolabile) care pot distruge întreaga instalaţie sau imposibilitatea de a acumula aceste viituri. Un alt aspect inexplicabil este modul în care se dezvoltă şi se întocmesc planurile de management pentru ariile protejate care includ perimetre miniere.

Se consideră prin aceste planuri că exploatările miniere viitoare sunt o amenințare pentru natură. În situația actuală, amenințarea este dată de  exploatările miniere prin impactul lor. Considerăm faptul că soluția rezonabilă este tocmai exploatarea acestor perimetre prin recuperarea rezervelor rămase și exploatarea celor deschise și pregătite. Pentru orizonturile superioare (față de orizontul de bază), reactivitatea va dura sute de ani, timp în care va trebui să funcționeze stațiile de epurare. Dezvoltarea durabilă are principiul de a nu lăsa probleme generațiilor viitoare. Aceste probleme trebuie analizate foarte atent şi găsite cele mai rezonabile căi de a diminua impactul de mediu şi a nu compromite ireversibil starea mediului, mai ales o resursă prețioasă – apa.

Dorința de a extinde ariile protejate prin gestionarea cu structuri organizatorice complexe reprezintă un hățiș care va amenința în mod real mediul, fără să înțelegem că adevăratele provocări ne vor inunda. România şi orice altă țară ar trebui privită ca o arie protejată fără a compromite dezvoltarea civilizațiilor, respectând regulile de bună practică. Exploatările de metale au vizat în trecut o parte din acestea  (aur, argint, cupru, zinc, plumb, etc.), iar cele considerate minore au avut un rol secundar în valorificare. În noile viziuni ale omenirii şi în special ale Europei (tehnologii noi, maşini electrice sau hibride etc), dezvoltarea economică necesită metalele minore care devin critice sau strategice pentru Europa. În acest context, România are din nou o șansă prin care resursele să reprezinte  oportunități și nu pericole.