România deține resurse minerale importante, însă cei care o guvernează nu sunt capabili să reglementeze într-o manieră rațională cercetarea, exploatarea și valorificarea acestora. Contextul internațional este favorabil exploatării și valorificării resurselor minerale cu o miză atât de mare, principala cauză a războaielor fiind chiar aceste resurse. Instituțiile statului român care ar trebui să gestioneze sau să administreze resursele minerale sunt incapabile de a propune măsuri coerente pentru a dezvolta acest sector. În mod paradoxal, alte structuri din domeniul mediului, apelor, pădurilor, pajiștilor, ONG-urilor, mass-mediei au atitudini cât se poate de potrivnice în acest domeniu. Constatăm că inițiativele de exploatare și valorificare a resurselor minerale au atâtea constrângeri încât orice antreprenor devine o victimă în acțiunile de legalizare a unei activități de exploatare.
Legea minelor din 2003 a suferit atâtea modificări încât deslușirea acesteia și îmbinarea cu ordinele președintelui autorității care administrează resursele devin tulburi, așa cum sunt apele de mină din perimetrele miniere abandonate. Guvernele din ultima perioadă trebuiau să-și asume o lege a minelor coerentă și încurajatoare pentru antreprenori, corelată cu reglementările din alte domenii și care să poată implementa o strategie pliată pe situația internațională din ultimul timp și previziunile economice.
De la închiderea mineritului, resursele minerale au fost transformate în pericole, adică generează un puternic impact de mediu și cu consecințe grave asupra sănătății populației.
Începând cu 2024 a fost înființată Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon prin care s-a creat o adevărată nebuloasă în reglementările privind resursele minerale. Analizând acest titlu constatăm că această autoritate reglementează, adică se substituie legiuitorului. România își asumă niște obligații privind stocarea geologică a dioxidului de carbon, fără a înțelege a cui dioxid de carbon îl vom stoca, pe banii cui și unde.
În 2018 s-a aprobat prin hotărâre de guvern un program geologic la nivel național și cu aprobarea normelor metodologice în 2026. Analiza normelor metodologice te aruncă într-o negură din care nu reușești să reconstitui o schemă logică a acestor norme și nici nu-ți dă curajul să te aventurezi într-o implicare de cercetare a resurselor minerale. Confuzia guvernanților este în conceptul de cercetare a resurselor minerale prin care să se constituie o bază de date care să fie disponibilă unor antreprenori. Cercetarea fundamentală pe care trebuie să și-o asume un stat este diferită de cercetarea unor antreprenori care doresc să exploateze anumite resurse. Statul trebuie să-și folosească institutele de cercetări și universitățile cu pregătire în domeniu pentru a face o cercetare fundamentală sau aplicativă specifică și fără necesitatea obținerii unor permise de prospecțiune sau avize și acorduri de la alte instituții, sau să fie atestate pentru executarea acestor tipuri de lucrări, conform ordinului. Cercetarea realizată de antreprenoriat necesită permis de prospecțiune, licență de explorare și ulterior licență de exploatare. Aceste demersuri ale antreprenorului trebuie să plece de la o bază de date oferită de cercetările anterioare pentru a nu-și asuma riscuri maxime. Dacă o țară dorește să își exploateze și valorifice resursele prin intermediul unor antreprenori, aceștia trebuie să beneficieze de niște informații primare oferite de guvern sau autoritățile din domeniu și să beneficieze de o reglementare clară și predictibilă. În cazul în care statul are capacitatea de exploatare și valorificare, este preferabilă această variantă, cu condiția să numească un management corespunzător așa cum avem modele în lume, prin care guvernul este acționar în activitățile miniere, metalurgice și de procesare (cazul Suediei, Poloniei, Norvegiei etc.). În România avem exemplu de proprietar al exploatării și valorificării, statul român, pentru sare (SALROM) sau a exploatării și procesării cuprului de la Roșia Poieni (CUPRUMIN Abrud). Activitatea minieră și metalurgică ar putea fi continuată pentru foarte multe substanțe minerale utile (uraniu, aur, argint, metale rare, pământuri rare, roci utile și ornamentale, etc.) dacă își reglementează corespunzător această activitate și numește echipe manageriale competente, inclusiv prin listare la bursă, cu menținerea pachetului majoritar de către stat (modelul polonez).
Considerăm că trecerea peste criza existentă și viitoare poate fi surmontată prin o bună organizare în acest domeniu, însă necesitatea stringentă o reprezintă rezolvarea problemelor grave de mediu, care în cele mai multe cazuri poate fi realizată doar prin recuperarea resurselor abandonate în perimetrele miniere, atât în subteran cât și la suprafață.