Accidentul ”Aurul” din anul 2000 a declanșat controversa cianurii cu consecințe nefaste asupra extracției metalelor prețioase în România, în Europa și în lume. Implicațiile pe plan local, național și european au fost semnificative cu impact asupra mediului socio-economic, declanșând stoparea activităților miniere din domeniul extracției metalelor prețioase și a zăcămintelor de sulfuri polimetalice. Închiderea activității miniere a fost realizată fără un plan coerent din punct de vedere tehnic, fapt ce a condus la un puternic impact de mediu pe termen scurt, mediu și lung. Din punct de vedere social, impactul în zonele miniere s-a manifestat prin migrare în masă a populației din zonele afectate, iar programele de reconversie nu și-au dovedit eficiența. Acest accident a fost grav, însă modul în care a fost gestionat, a condus la cele mai mari efecte negative pe care le-a putut crea vreodată un accident industrial. Această constatare este susținută de o serie de analize realizate în ultimii 20 de ani prin consecințele ulterioare. Cel mai relevant aspect este dat de faptul că prezentarea subiectivă, lipsită de profesionalism, a prevalat în fața unei analize obiective. Utilizarea cianurii în industria minieră are o istorie de peste o sută de ani în care, în mod paradoxal, nu s-au produs accidente semnificative.
Această substanță chimică are o largă utilizare în diverse domenii de activitate, dar cea mai mare controversă este creată de utilizarea ei în procesul de obținere a metalelor prețioase. Accidentul din Baia Mare din anul 2000 a fost momentul cheie care a declanșat o reacție foarte puternică în rândul opiniei publice, ONG-urilor și a autorităților, reacție amplificată de mediatizarea excesivă și tendențioasă.Punctul nevralgic care a declanșat isteria a fost compararea acestui accident cu cel de la Cernobîl, fiind numit"al doilea Cernobîl”, comparație care persistă și astăzi în anumite medii (inclusiv online). Această atitudine ostilă a subminat dezvoltarea multor proiecte miniere.
În Baia Mare, cianura a fost utilizată începând cu anul 1939, parcurgând diferite etape istorice în care regulile de siguranță au fost mai mult sau mai puțin respectate, cu tehnologii și norme în diferite stadii de cunoaștere. În aceste perioade, nu au avut loc accidente în procesul de producție, nu au fost identificate boli profesionale legate de utilizarea cianurii sau sesizări din partea populației care să dovedească disconfort provocat de cianură. Atitudinea ostilă faţă de utilizarea cianurii în procesele de extracţie a metalelor preţioase este în prezent artificial şi exagerat susţinută şi dezvoltată de către unele organizaţii nonguvernamentale de mediu, respectiv de către unele trusturi mass-media, invocând accidentele miniere corelate cu utilizarea cianurii. Aşa cum rezultă din constatările oficiale, producerea accidentelor respective a fost cauzată fie de erori de proiectare, fie de greşeli de operare a depozitelor de deşeuri miniere. Informaţia privind persistenţa cianurii în depozitele de deşeuri miniere pentru perioade lungi de timp este vehiculată cu vehemenţă, în ultima perioadă, creând impresia existenţei pericolului iminent în orice situaţie de utilizare a cianurii în activitatea minieră. Determinările privind evoluţia conţinutului de cianură în Iazul de decantare Aurul în perioada 2006 – 2013 arată scăderi semnificative de ordinul a 1250 de ori. Raportarea concentraţiei cianurilor la valorile maxime admise prevăzute de normativele naţionale şi internaţionale a generat numeroase controverse începând cu anul 2000, când a avut loc accidentul din Baia Mare la iazul de decantare Aurul.
În fântânile din localitatea Bozânta, aflată în aval de iaz, s-au determinat - de către Direcţia de Sănătate Publică Maramureş - conţinuturi de cianură a căror concentraţie maximă, în data de 11.02.2000 a fost de 0,66 mg/l, care după normele româneşti reprezintă o depăşire de 66 de ori a valorii maxime admise - fapt alarmant - iar după normele americane reprezintă o depăşire de doar 3,3 ori. Continuând similitudinile, putem echivala consumul a doi litri de apă cu conţinut de cianură de 0,66 mg/l cu fumatul a trei ţigări sau consumul a 100 grame de fasole albă. În ceea ce priveşte accidentul Aurul, sunt nenumărate aspecte care intrigă: De ce în România unde concentraţia de cianură era mare, numărul peştilor morți este foarte mic, iar în Ungaria, unde fenomenul de diluţie a scăzut concentraţia de cianură, peștii morți sunt de ordinul miilor de tone? De ce şi azi, în documente accesibile online, este disponibilă informaţia că la ieşire din România, pe râul Someş, conţinutul de cianură este de 7,6 mg/l iar la intrare în Ungaria (Csenger) – la distanţă foarte mică – ele sunt declarate de 32,6 mg/l. Accidentul “Aurul“ se găseşte în clasificările unui top al celor 10 mari accidente ecologice, precum clasificarea Lenntech, pe locul 7 http://www.lenntech.com/environmental-disasters.htm, în timp ce accidente la depozite de deşeuri miniere cu pierderi de vieţi omeneşti şi pierderi materiale semnificative nici nu apar: accidentul din Bulgaria, Sgorigrad (1966) cu 488 de morţi şi pagube incalculabile; accidentul Stava din Italia (1985) cu 268 de morţi şi pagube materiale estimate la 155 milioane de euro; Chile (1965) cu peste 200 de morţi; Anglia (1966) cu 144 de morţi din care 116 copii aflaţi în şcoală; SUA, Virginia (1972) cu 125 de morţi şi 4000 de familii rămase fără case, pagubele fiind evaluate la 62 milioane de dolari; România, Certej – Săcărâmb (1971) cu 99 de morţi. Această listă poate continua cu numeroase accidente din lume, în domeniul minier. Referitor la barajele hidrotehnice trebuie amintit (acesta lipsind din lista Lenntech) accidentul de la Vajont, Italia care a produs aproximativ (în funcţie de surse) 2000 de morţi. Din lista foarte lungă a clasificărilor cu cele mai mari dezastre în care apare accidentul din Baia Mare, exemplificăm câteva: http://www.environmentallawyers.com/top-ten-manmade-disasters.cfm http://planetsave.com/2010/10/24/top-13-human-cause-environmental-horrors/.
Presa internațională a preluat, imediat după accident, din presa maghiară ideea unui grav accident, catastrofă, mergând până la compararea acestuia cu cel de la Cernobîl. Acest fapt a declanșat o reacție în lanț ale cărei efecte le resimțim și în ziua de azi: informații accesibile publicului larg care continuă să compare accidentul Aurul cu cel de la Cernobîl, reacții ostile privitor la orice proiect minier etc. În 11.02.2000 BBC, preluând afirmaţii publicate sau transmise în media maghiară, a publicat online un articol care a incitat presa internaţională http://news.bbc.co.uk/2/hi/world/monitoring/media_reports/639620.stm .Ulterior, în 14.02.2000, într-un alt articol accidentul este comparat – din nou - cu cel de la Cernobîl http://www.deseretnews.com/article/743877/Cyanide-spill-compared-to-Chernobyls---N-disaster.html?pg=all .
În 15.02.2000, apare online: http://www.wsws.org/en/articles/2000/02/cyan-f15.html, articolul The Death of River, http://news.bbc.co.uk/2/hi/europe/642880.stm, care încă constituie sursa unor informaţii de pe wikipedia http://ro.wikipedia.org/wiki/ Scurgerea_de_cianur%C4%83_de_la_Baia_Mare_%282000%29. În 17.02.2000 un alt articol online http://www.truthinmedia.org/Bulletins2000/tim2000-2-5.html, reia aceleaşi comparaţii. În Revista Capital, în 24.02.2000, apare un articol cu titlul foarte sugestiv: ”Enigmele poluării de la Baia Mare seamănă cu cele ale Revoluţiei din 1989”, în care se face o analiză obiectivă a evenimentelor provocate de accident. http://www.capital.ro/enigmele-poluării-de-la-Baia-Mare-seamănă-cu-cele-ale-revoluției-din-1989-2501.html. Surprinzător este faptul că şi în prezent numeroşi “ecologişti“ care se manifestă prin diferite mijloace de comunicare, continuă să denatureze efectele reale ale accidentului, exagerându-le, “cianurând“ imaginea regiunii. Ei se transformă, de fapt, în ecoterorişti prin neînţelegerea consecinţelor faptului că obstrucţionarea oricărei activităţi industriale subminează interesul dezvoltării comunităţii. Dacă reacţia vecinilor unguri şi a presei internaţionale faţă de accidentul din Baia Mare a fost foarte vehementă, exagerând consecinţele, această atitudine nu s-a repetat în 2010, când accidentul produs la Ajka, în Ungaria – iaz de decantare în activitate - a provocat 10 morţi, 150 de răniţi şi numeroase proprietăţi distruse şi infestate. http://en.wikipedia.org/wiki/Ajka_alumina_plant_accident. Autorităţile maghiare au gestionat acest accident cu responsabilitate, i-au condamnat pe cei răspunzători de siguranţă, continuându-şi activitatea. La 01.02.2010, O.N.G.- urile au comemorat 10 ani de la accident şi împreună cu ministrul român al mediului Laszlo Borbely au păstrat un moment de reculegere (pentru cine? – accidentul nu s-a soldat cu pierderi de vieţi omeneşti) şi au reiterat ideea că accidentul Aurul de la Baia Mare a fost al «doilea Cernobîl» http://www.realitatea.net/ong-urile-au-comemorat-la-ministerul-mediului-10-ani-de-la-accidentul-cu-cianuri-de-la-baia-mare_697987.html.
La 14 ani de la accident, în 30.01.2014, apare un nou articol cu al doilea Cernobîl http://www.infomm.ro/ro/detalii/remember-14-ani-de-la-cel-de-al-doilea-cernobil-accidentul-de-la-bozanta-mare. Am exemplificat câteva din informaţiile media în care exagerarea, împinsă până la paroxism, a unui accident fără victime (au murit peşti doar în Ungaria, pentru că din ignoranţă, crezând că fac bine, au utilizat ca antidot al cianurii, hipocloritul) a provocat un grav prejudiciu de imagine activităţii miniere din România. Invocarea perpetuă a accidentului Aurul și consecvența în exagerări, blochează inițiative economice și de mediu, descurajându-i pe actualii sau alți potențiali investitori, determinându-i să-și orienteze investițiile și atenția spre alte zone. Prezentarea obiectivă a faptelor modelează cu timpul opinia publică și înțelegerea, de către aceasta, a avantajelor unui proiect industrial, precum și importanța asumării responsabilității pentru riscurile pe care acesta le presupune. Acest accident minier a accentuat atitudinea ostilă fată de utilizarea cianurii în procese de extracție a metalelor prețioase. Reacția vehementă a opiniei publice este, în prezent, artificial și exagerat susținută și dezvoltată de către unele organizații non-guvernamentale de mediu, respectiv de către unele trusturi mass-media. Tot în acest context, rămâne „misterul” morţii peştilor din Ungaria – care apare alături de numele oraşului Baia Mare la orice simplă căutare pe internet, împreună cu poze demonstrative care manipulează continuu opinia publică. Nimeni nu-şi pune întrebarea simplă: de ce peştii au murit doar în Ungaria şi, până acolo, în râurile Lăpuş şi Someş acest fenomen nu a fost semnalat. Acest accident a creat o adevărată isterie împotriva cianurii datorită denaturării faptelor de către mass-media şi unele autorităţi. Accidentul a fost grav, dar erorile datorate cauzelor şi gestionării acestuia sunt şi mai grave. În lume aceste erori sunt pedepsite în urma unor procese penale care stabilesc vinovăția. Dacă astăzi este considerat un accident grav, catastrofă, dezastru, etc fără o decizie juridică bazată pe expertize tehnice care să dovedească responsabilitatea şi vinovăţia precum şi amploarea pagubelor, atunci orice apreciere este nefondată şi reprezintă simple speculaţii vehiculate de persoane neautorizate.
Revoltător este faptul că cei care apar în presă ca “specialişti“ erau răspunzători pentru proiectul pe care l-au implementat în Baia Mare şi au girat siguranţa acestuia. Aceştia, din ignoranţă, au fost de acord cu un proiect a cărei documentaţie cuprinde afirmaţia “nu există niciun risc“. Orice inginer responsabil ştie că un proiect industrial cu risc zero nu există – este o utopie - şi nu-şi permite să-l semneze. Într-o astfel de situaţie, într-o ţară în care respectarea siguranţei proiectelor este primordială, are loc un proces juridic, în care cei responsabili de accident sunt condamnaţi. În acest fel, se elimină ipotezele false care alimentează în continuare neavizaţii şi căutătorii de senzaţional. Acest accident, prin modul în care a fost gestionată informația privind consecințele, a generat modificări importante socio-economice, impact de mediu, care s-au resimțit atât la nivel local, cât și național și internațional. În plan local, a fost blocat proiectul de exploatare – relocare a Iazului Central și ecologizarea Iazului Aurul, iar la nivel național au fost blocate alte proiecte din Munții Apuseni. Motivul principal al blocării proiectelor a fost o amplă mișcare de proteste împotriva utilizării cianurii în activitatea minieră. Din analiza realizată de-a lungul timpului prin intervievarea mai multor persoane implicate în această mișcare, s-a constatat că subiectul „cianură” nu era înțeles, singura noțiune pe care se bazau era faptul că este o otravă. O otravă mult mai periculoasă (cu risc cancerigen) este clorul, pe care o utilizăm frecvent şi este vitală în actul de dezinfectare. Cianura, sub doza letală, se transformă în organism în vitamina B12 sau se elimină (nu se acumulează). Concentraţiile în organism ale personalului care lucra cu cianură, în minerit, şi cele aflate în afara zonei de influenţă nu difereau, în schimb există o diferenţă semnificativă (de 3 ori) între fumători şi nefumători. (Aspecte pe care le vom detalia într-un material separat, pe bază de studii obiective).
30 Martie 2022
Pentru mai multe detalii privind Cianura, citiți Revista Minelor nr.1 din 2014 https://www.upet.ro/revistaminelor/arhiva/rmpdf2014/nr1ro.html