Statul român sfidează prin ipocrizia promovată în public, în contrast cu realitățile faptice. În pompoșenia sa, acest stat implementează un program care vizează educația și conștientizarea publicului privind protecția mediului și elaborează un ghid publicat în Monitorul Oficial nr. 40 din 13 ianuarie 2023 a Ordinului 3288 din 22.12.2022. Din ghid, citim despre scopul programului care va susține financiar activități vizând educația și conștientizarea publicului. Finanțarea programului se realizează din veniturile fondului pentru mediu. Grupul țintă al proiectului este format în proporție de minim 70% din tineri cu vârsta între 6 – 18 ani.
Având în vedere competențele și implicarea echipei Go Green Resources, am decis să ne încercăm norocul pentru a accelera activitatea noastră prin susținerea statului. Ținând cont de activitatea publicată pe site-ul ong-ului, activitățile de educare și conștientizare în școli – mai ales în Săptămâna Verde și Școala Altfel, experiența în numeroase proiecte de mediu, calificările din țară și străinătate, publicații naționale și internaționale, am considerat că ne putem califica pentru aceste acțiuni solicitate de statul român. Surpriza a fost mare la aflarea rezultatului concursului, fiind descalificați pentru motive puerile, însă revolta noastră nu a fost determinată de descalificare, ci de câștigătorii din județul Maramureș. În anul 2024, un membru al echipei a publicat o carte denumită Impactul deversărilor necontrolate de metale grele din activitatea minieră – județul Maramureș. Pe site-ul Go Green Resources au fost publicate în ultimul timp o serie de articole scrise, foto și video despre problematicile de mediu din județul Maramureș. Menționăm că CV-urile membrilor sunt publice și actualizate periodic (unde sunt detaliate competențele educaționale, profesionale și listele de lucrări publicate cu problematici de mediu, cărți și contracte de cercetare).
Câștigătorii din județul Maramureș, în special 2 ONG-uri cu câte 2 proiecte fiecare, nu au nicio activitate publicată, nu au site și nici dovada unor competențe pe domeniul educațional și de mediu. Un al 3-lea ONG, mai câștigă 2 proiecte, astfel că din 10 proiecte câștigate în Maramureș, 6 din ele au exact aceeași sumă, inclusiv la zecimale la bugetul solicitat ... Ce minune cum a venit lumina la ei! Ultimele 4 proiecte au sediul social în localitatea Băița, strada 73. Ghici ghicitoare cine locuiește acolo?
Aici veți găsi lista cu proiectele aprobate.
10 Iulie 2024