Mineritul din România

Zăcămintele de substanțe minerale utile din România sunt răspândite pe întreg teritoriul țării, într-o gamă foarte variată, cu un istoric al exploatării şi valorificării de peste 2 000 de ani. Datele despre resursele minerale şi minerit pe teritoriul României, de-a lungul istoriei, abundă în informații care cuprind atât cantități impresionante de metale, sare, cărbune, roci ornamentale, uraniu, ape minerale şi termale, gaze etc, exploatate şi valorificate în cea mai mare parte în alte imperii, cât şi tumultoasa istorie a acestora. Producția minieră în perioada anilor 1980…1990 a fost de peste 150 milioane tone pe an, extrasă în 278 de mine şi cariere în operare, prelucrată în 70 de uzine, oferind un mod de trai pentru aproximativ 10 % din populația României [3]. În perioada 1997 - 2006 s-a desfășurat o adevărată campanie (nu militară) de abandonare a mineritului, în special cel de minereuri, chiar dacă mai existau rezerve deschise şi pregătite în diferite stadii. În contextul actual al crizei energetice, de metale şi alte resurse minerale se impune reanalizarea potențialului României atât cel cunoscut cât şi de noi rezerve. Din datele publicate, prin inventarierea din cercetarea românească, sunt cunoscute peste 15 miliarde tone de rezerve: 3 miliarde tone lignit, 1 miliard tone huilă, peste 750 milioane tone minereuri auro-argentifere, 100 milioane tone minereuri polimetalice, 1 miliard tone de minereuri cuprifere, 4 miliarde tone sare [3]. La acest potențial se adaugă cel cercetat în ultima perioadă de companii străine sau întreprinzători mai mici, respectiv produsul rezidual minier din iazuri de decantare, depozite abandonate de concentrate, halde de steril. În numeroase documente, haldele şi iazurile sunt considerate depozite de deşeuri miniere, afirmație corectă dacă analizăm impactul acestora asupra mediului, dacă nu sunt închise şi ecologizate în conformitate cu normativele tehnice sau cu recomandările din literatura de specialitate. În realitate, acestea mai conțin resursele minerale pentru care s-au exploatat (datorită randamentelor de extracție, nivelul tehnologic din acea perioadă etc), la care se adaugă noile elemente de mare importanță economică, în special metale rare, pământuri rare, metale prețioase (în afară de aur şi argint), cuarț etc, fapt ce determină ca aceste resurse să fie catalogate ca rezerve şi denumite produse reziduale miniere (conform legii minelor). În ultima perioadă aceste produse reziduale au constituit obiectul unor exploatări, în cea mai mare parte în condiții neclare determinând inclusiv reacții internaționale.

Câteva repere din producţia de aur a României

Aurul a fascinat omenirea din cele mai vechi timpuri, generând patimi şi războaie, iar teritoriul României a fost prins în această vâltoare. Cea mai cunoscută perioadă, care şi azi ne bântuie, este cea a războaielor daco-romane şi perioada de ocupație romană, pentru care s-a scris mult, fără să avem date certe. Unul din motivele blocării proiectului Roşia Montană este dat de urmele lăsate de ocupanți, chiar dacă vestigiile vandalizării sunt la Roma, unde sunt atracțiile turistice de azi. Această poveste s-a repetat atât cu aurul/argintul cât şi cu alte resurse, unde în capitalele imperiilor au rămas construcții care sfidează opulența. Dacă în trecut resursele trebuiau jefuite prin războaie, în ultimele trei decenii de libertate ne-am trezit că resursele sunt fie exploatate de alții fie abandonate şi transformate în pericole. Poetul latin Petronius a scris despre politica romană că dacă undeva se găsește aur, se decretează faptul că acolo este un dușman şi se pregătește sămânța unor războaie. În urma războiului daco-roman (101 - 106 e.n), prada capturată din Dacia descrisă de Criton (medicul care l-a însoțit pe Traian), pare exagerată. Din aprecierile realizate s-a estimat faptul că dacă se reduce cantitatea de aproape zece ori tot rămâne impresionantă: 165 000 kg aur, 331 000 kg argint şi alte bunuri duse la Roma, inclusiv peste 50 000 de prizonieri [3]. În lucrarea Resursele Minerale ale României [2] cantitatea de aur dusă la Roma în anul 106 e.n. este estimată la 350 000 kg. Dacă după război o parte din pradă erau prizonierii care deveneau sclavi, în perioada de libertate, românii au format o pătură de sclavi moderni în lume după închiderea industriei.

Romanii au continuat exploatarea aurului timp de 166 de ani (106…271), în care estimările arată că au produs între 3 000 şi 5 000 kg aur pur pe an şi dublu argint. Pentru o producție de 3 000 kg pe an se apreciază că romanii au scos din Dacia 500 tone de aur şi 950 tone de argint. După retragerea romanilor producţia de aur a scăzut la 100 kg iar cea de argint la 200 kg pe an (în perioada 272…395 e.n) [3].

Datele reale privind producţia de aur şi argint ale României sunt pierdute în negura timpului, nu vom cunoaște cu certitudine şi mai ales cantitățile care au reprezentat prada, doar estimări care ne dau convingerea că am fost furnizori de produse miniere foarte importante. Între 1500 şi 1938 producţia de aur a fost estimată la 600 000 kg, iar din 1939 până în 1960 la 102 000 kg. Între anii 1493 şi 1888 producţia anuală de aur a fost între 1 000 şi 2 000 kg pe an, cu o pondere de peste 1 500 kg după anul 1831, între anii 1889 şi 1900 a fost de peste 2 000 kg (3 208 kg în anul 1896), între 1900 şi 1911 a fost depășit pragul de 3 000 kg, cu o scădere în timpul primului război mondial, ca după acesta, producţia să urce la 5 465 kg în anul 1937. În perioada 1940 - 1947 a scăzut la aproximativ 3 000 kg pe an, realizându-se în total 28 300 kg. Cantitatea totală între 1947 şi 1960 a fost de aproximativ 70 000 kg [1], [3].

Despre proiectul Roşia Montană se va realiza un material separat, însă ne exprimăm opinia în această privință: nu am fost de acord cu proiectul datorită capacității mari de producţie (cu impact de mediu) şi modul în care a fost închisă activitatea minei de stat pentru acordarea licenței altor întreprinzători. Exploatarea aurului în zonă a avut şi sincope, dar dacă s-a implicat statul prin achiziția aurului de către Banca Naţională, furnizarea de explozivi la preţuri scăzute (după primul război mondial – 1930…1933), minele particulare au fost redeschise (de micii proprietari constituiți în asociații miniere). Aceste lecții au fost înțelese imediat după ce minerii au părăsit locațiile pentru minele de cărbuni din Valea Jiului şi Comăneşti, cauzat de faptul că Banca Naţională plătea un preț mai redus față de piața mondială. În anul 1938, din zona Roşia Montană (Cornea, Bucium, Abrud, Cărpiniş, Sohodol) se produceau peste 1 000 kg de aur anual [1]. Aceste lecții nu au fost cunoscute de decidenții contemporani nouă.

Închiderea mineritului metalifer şi aurifer din România a avut loc tocmai în perioada creșterii prețului la toate metalele. Preţul aurului a fost în plaja de 8 100 - 13 000 $/kg între anii 1994 - 2004, ca după 2004 să crească la 55 000 - 57 000 $/kg în 2011, cu o scădere în jur de 35 000…45 000 $/kg între anii 2014 - 2019, după care a urcat la 50 000 - 60 000 $/kg în 2020…2022 [6]. În anul 2020 Rusia a produs 308 560 kg, iar China 365 340 kg din totalul mondial de 3 212 803 kg [4]. La un preț mediu de 55 000 $/kg (în 2020) [6], Rusia a avut o producție de aur în valoare de aproximativ 17 miliarde dolari. Producţia la paladiu a fost de 81 990 kg în 2020 [5], cu un preţ mediu de 60 000 euro/kg [7], valoarea este de aproximativ 5 miliarde de euro. Exemplul Rusiei trebuie înțeles în contextul actual privind necesarul de metale în Europa.

Aceste date trebuie să îngrijoreze atât România cât şi Europa. Utilizarea sintagmei că lăsăm resursele generațiilor viitoare, utilizată de mulți politicieni români este păguboasă şi s-a dovedit că abandonarea mineritului în maniera românească se răzbună (economic, social, mediu, sănătate publică).

România a devenit în ultimele 3 decenii o pradă, fără război, ea fiind în moarte clinică. Sperăm că se va trezi și va fi ce nu a fost. În timpul comunismului s-a investit în industrie, agricultură, educație, cercetare, energie etc., s-au plătit datoriile, inclusiv cu vânzarea unei bune părți din rezerva de aur, ca după revoluție să se distrugă aproape tot ce s-a investit.

În 1940, rezerva de aur a BNR a fost de 140 tone, ajungând în anul 1955 la 45,8 tone, scădere cauzată de cel de-al doilea război mondial (inclusiv prin plata despăgubirilor de război). În anul 1985 rezerva a urcat la 118,7 tone, an în care Ceaușescu a dispus vânzări în contul datoriei externe, prin care stocul a scăzut până la 42,4 tone în anul 1987, după care, prin efortul din minerit, rezerva a ajuns la 67,6 tone în 1989. Din 1991 până in 1999, rezerva a atins 103,1 tone [2]. Din scrisoarea adresată Senatului României (cu completări de BNR) de către consilierul BNR Adrian Vasilescu, 17 iunie 2002, ca răspuns la o acuzație privind aurul şi argintul din rezerva BNR (20020617AV%20(1).pdf - bnr.ro) se rețin câteva date:

- Rezerva de argint de 614 tone a fost schimbată pentru 8,9 tone aur, între anii 1994 şi 2000;

- Între 1982 şi 1987 Ceauşescu a vândut peste 80 tone de aur şi a cumpărat 20 de tone în 1989 pentru a reface stocul;

- România avea 67 tone în 1990 şi 105 tone în 2002;

- În 2001 BNR a câștigat din dobânzi pentru aur peste 5 milioane de dolari;

- Azi în rezerva de aur sunt 103,7 tone, diferența de la 105 tone reprezintă despăgubiri acordate pentru confiscările abuzive de aur după 1945 [5].

Înțelegem că dacă avem aur în bănci şi nu în pământ, se pot obține foloase (dobânzi, credibilitate financiară etc). Perimetrele miniere abandonate în care au mai rămas aur şi alte metale, azi ne aduc ponoase prin poluarea mediului. De asemenea, rezervele de aur au reprezentat colacul de salvare în vremuri de restriște.

Concluzia este: am avut și mai avem și ne întrebăm cu ce ne-am ales? Și cu ce ne vom alege?. Trecutul îl cunoaștem parțial, însă rămâne de văzut cum vom construi viitorul.

26 Decembrie 2022

Bibliografie

1. Aron Popa Mineritul Aurifer din Munţii Apuseni, Editura Infomin Deva, 2000.

2. Emil Constantinescu, Nicolae Anastasiu Resursele Minerale ale României Vol. I, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2015.

3. Fodor Dumitru Pagini din istoria mineritului, Editura Infomin Deva, 2005.

4. C. Reichl, M. Schatz World Mining Data - Minerals Production, Volume 37, Federal Ministry of Agriculture, Regions and Tourism Stubenring 1, 1010 Vienna, 2022.

5. *** www.bnr.ro - 20020617AV%20(1).pdf

6. *** https://goldprice.org/

7. *** https://www.bullionbypost.eu/palladium-price/3year/kilograms/EUR/