Sloganul „noi muncim, noi nu gândim” a fost lansat imediat după revoluția din 1989 și parcă a fost predestinat pentru „noi”. Analizând cu tristețe evenimentele și faptele, este simplu să constatăm că cineva ne-a gândit atunci viitorul.
Proiectul SMID al maramureșenilor se încadrează foarte bine în acest sistem integrat „al muncii fără rost” și management mioritic al deșeurilor menajere, că de cele industriale (mai ales din minerit și metalurgie) nu este cazul. La acronimul SMID trebuia adăugat cuvântul „menajere”, că la acestea se referă. Acest proiect se aliniază perfect la „noi muncim, noi nu gândim” la toate capitolele sale:
- Închidere și ecologizare depozite vechi;
- Stații de transfer;
- Amplasarea noului depozit într-un capăt al județului cu traversarea deșeurilor prin cea mai aglomerată zonă;
Proiectul culminează cu construcția unui depozit la Fărcașa, unde ne jucăm cu apa pe care nu o stăpânim și ne jucăm cu focul pentru că am cheltuit banii Europei și ai noștri. La Fărcașa mutăm dealul în loc să-l stabilizăm; risipim resurse; amestecăm argilă cu produse care prin manipulare sunt toxice pentru personal; aducem blocuri de rocă fără rost pe care ulterior le spargem cu piconul; drenuri din polistiren; foraje pentru devierea apei în alt versant în loc să o folosim; achiziționăm utilaje și instalații care au stat nefolosite mulți ani, până și-au pierdut toate caracteristicile; construim dig cu o pondere mare de argilă adusă din Someș în amestec cu nisip și pietriș, chiar dacă trebuia o structură permeabilă; ancorăm argilă în argilă și ne lăudăm că am „fixat în magmă”. Lista poate continua, este lungă. Dealul Urniturii nu ne-a „urnit” spre reflexie și analiză, ne-a îngropat și învins, în schimb, demagogia acestui proiect a atins culmile disperării.
Se pare că nu am înțeles ce înseamnă management, deși apare în titlul proiectului. Tot ce am făcut este management invers, aici am reușit, adică muncim și nu gândim.
Mai 2025