Proiecte Maramureșene

Cea mai dens populată suprafață a județului Maramureș se află în zona metropolitană Baia Mare, unde se regăsesc cele mai mari depozite de deșeuri miniere neecologizate. Aceste depozite ar trebui denumite „produse reziduale miniere” dacă ar fi ecologizate, însă cum conținutul de minerale reactive este mare (denumite tehnic „iazuri de decantare”), devin deșeuri toxice. Reactivitatea sulfurilor este mare în prezența apei și oxigenului, iar praful este toxic din cauza conținutului mineralogic (silicea cristalină). Conținuturile de metale și alte minerale (cuarț, argile etc.) le încadrează în produse reziduale miniere care pot fi valorificate. Acest paradox (toxic vs. resursă) este specific României, inclusiv în acest caz al Consiliului Județean Maramureș, care a decis să construiască spații de utilitate publică tocmai lângă 2 iazuri de decantare. Destinația acestor clădiri este educația și dezvoltarea de afaceri. Iazul Central are licență de exploatare pentru produs rezidual minier. Iazul Tăuții de Sus este nereabilitat și nu se cunoaște situația viitoare a acestuia – va fi ecologizat sau va fi valorificat/ relocat (deși există minerale și elemente chimice valorificabile).

Pentru a construi un depozit de deșeuri trebuie respectată o anumită distanță față de zona de locuit (mai mult de 1000 m), însă pentru a construi la câțiva zeci de m de două depozite toxice, se pare că regulile nu se aplică.

Inițierea de către Consiliul Județean și aprobarea dată de autoritățile competente a unui astfel de proiect este neașteptată, sfidând toate regulile dezvoltării durabile. Aceste construcții pot bloca exploatarea acestor două iazuri, relocarea lor sau chiar ecologizarea.

Aceeași modalitate lipsită de analiză și viziune prin care s-a închis activitatea minieră și metalurgică se continuă prin „noi proiecte”.

În „epoca de aur” (denumire dată de Ceaușescu pentru ultima perioadă din comunism) au fost construite depozitele de deșeuri miniere pe care nu le-am putut gestiona durabil în epoca modernă, tocmai când am avut finanțare externă, norme și reguli de mediu stricte, idei ecologiste extreme etc. În noua epocă am adăugat pe centura metropolitană depozitele de deșeuri menajere care se înalță măreț, pentru a completa peisajul stațiunii de interes național. Printr-un alt mare proiect (SMID), trebuia să închidem fostul depozit de deșeuri menajere (în realitate erau și alte deșeuri: industriale, medicale, animale moarte, baterii etc.) de la Satu Nou de Jos (pe centura metropolitană), peste care s-au adăugat cele de la Târgu Lăpuș și Seini. Această închidere trebuia să respecte regulile unui normativ tehnic. O regulă fundamentală prevede impermeabilizarea, adică să nu mai intre apă în corpul depozitului și să nu mai iasă levigat. Realitatea este fix pe dos, cu scurgeri de levigat până în râul Lăpuș.

Se pare că suntem condamnați să construim și să trăim în toxicitatea propriilor deșeuri, în loc să le transformăm în resurse. Trăim hazardul supraviețuirii – scapă cine este mai puternic, cei vulnerabili vor fi sacrificați.

Cum un singur proiect nu este de ajuns, trebuie să se adauge în palmares și cel cu închiderea perimetrului minier Băiuț, care în cea mai mare parte a fost introdus în arie protejată, fără prea mult discernământ. Conținuturile din zăcămintele Băiuț – Țibleș au fost dovedite și au valori mari, care ar putea constitui obiectul exploatării și valorificării, mai ales în contextul actual al crizei metalelor. Iazurile Bloaja Vechi și Leurda au conținuturi de aur, argint și metale rare, ceea ce le face exploatabile în condiții de rentabilitate. Închiderea acestora, având „experiența” acumulată la celelalte iazuri din județ, arată că demersurile și știința noastră despre ecologie și valorificarea resurselor au mari lacune.

”Aleșii” propun și dispun, își asumă mari proiecte, iar ceilalți le plătesc. Atunci când conștiința colectivă și societatea civilă va reacționa suficient de puternic, vom trăi și noi într-o epocă pe care să o numim „modernă”: fără noxe, fără gunoaie peste tot, fără demagogie și impostură. Avem resurse, o natură diversă cu o biodiversitate mare, însă nu suntem capabili să le gestionăm. Scopul acestor postări este să îndemnăm la reflexie și atitudine pentru mediul nostru de viață – calitatea vieții depinde de calitatea mediului în care trăim.

29 Februarie 2024