Istoria omenirii s-a dezvoltat prin valorificarea metalelor obținute prin diferite procese cu grade de recuperare din minereu specifice nivelului tehnologic. În mod natural, pe terenurile uzinelor de procesare sau în proximitate au rămas cantități importante de resurse care nu au fost recuperate, fie că nu era tehnologie de recuperare, fie că au fost ignorate. În ultima perioadă, cea a crizei metalelor, aproape toate țările au întreprins acțiuni de recuperare a lor din depozitele abandonate de-a lungul timpului cu efecte economice și de mediu.
România contrastează prin acțiunile sale:
- Au fost abandonate resurse importante pe platforme metalurgice și de flotare;
- Nu au fost reglementate reguli de valorificare a resurselor minerale și de dezactivare a instalațiilor;
- Nu au fost evaluate riscurile de mediu și sănătate publică;
Toate aceste inacțiuni au condus la numeroase probleme cu consecințe greu de evaluat.
Valorificarea haotică a resurselor de către anumiți întreprinzători, fără un plan concret și reglementat ca produs rezidual minier cu conținuturi de metale care pot fi mai mari decât cele exploatate azi în zăcăminte a determinat atât pierderi economice cât și consecințe de mediu. Întreaga acțiune s-a petrecut „sub egida” valorificării deșeurilor, nu a resurselor, chiar dacă oficial se vindea „concentrat”. Am ajuns de râsul lumii, obiectul unor anchete jurnalistice și juridice internaționale.
Grupări de „afaceriști” continuă să extragă și să tranzacționeze ilegal resurse minerale de pe platforma Romplumb sau Cuprom fără ca autoritățile să stopeze acest fenomen, deși statul român este în infringement pentru neînchiderea depozitelor de deșeuri periculoase. Mineralele cu conținut de metale grele lăsate la voia întâmplării devin toxice la interacțiunea cu factorii de mediu. Abandonarea lor are efect dublu, iar valorificarea ilegală este și mai gravă.
În România sunt numeroase situri cu aceste resurse, unele abandonate de foarte mult timp (chiar neidentificate), însă cazul celor de la Cuprom, Romplumb, flotațiile și alte situri metalurgice sunt studii de caz ale incompetenței și nepăsării statului în privința gestionării resurselor și a grijii față de om și față de mediu. Acest stat ne oferă „insule toxice” în mijlocul comunităților și ne constituie arii protejate în munți cu zone de interdicție, cu suprapopulare de animale sălbatice, blocarea cu bariere pentru acces auto etc. Numeroasele dezbateri, congrese și conferințe, instituții, comisii, suprareglementări, școli și doctorate despre protecția mediului au constituit până în prezent ipocrizia extremă.
Mai 2025